Cu sufletul tău plin de rouă dulce,
Acoperă-mi măcar o clipă rana,
Să-mi pot opri, pentru o noapte, goana,
Și șoapta ta gândirea să îmi culce.
N-am nici un leac, pe unde m-aș tot duce,
Privirea-n poarta lumii-am înzidit-o,
Și-n orizontul ce-l mai am, iubito,
Abia de pot găsi un loc de cruce.
Pe cerul negru fulgerul e-albastru,
Cresc apele, prea repede, prin plânsu-mi,
De am ajuns să mă confund eu însumi
Cu umbletul unui bătrân sihastru.
Ca-n zorii zilei, când prevăd lumina
Din cât de cald, sau rece, este vântul,
Pun un pariu, și miză-mi e cuvântul,
Că n-am să uit cât mi-e de mare vina.
Cu bob de rouă spală-mi ochii bine,
Și ia-mă-n tine, devenind urmarea
A tot ce ne aduce întâmplarea
Dintr-un cândva când mi-ai vorbit de tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu