Vânzarea de poveste

Copiii nu mai știu de Făt Frumos,
Ileana Cosânzeana e uitată,
De Zmeul ce era tot furios
Că nu putea să-nvingă niciodată.

De prin povești puține se mai știu,
Spre margini sunt, cu mult nesaț, împinse
De rațiuni fixate, timpuriu,
În fantezii cu margini necuprinse.

Acum se-aud cuvintele de lemn
Voite creatoare de cultură,
Dând omului un infinit îndemn
De-a nu-și avea orgoliului măsură.

Cenușăreasa n-are de pierdut
Ceva ce o arată ca aleasă,
Având o cale-n modul nevăzut
De a se da oricui o vrea acasă.

Albul Harap este ieșit de tot,
În mod tacit și fără nici o veste
Din cei ce-au fost trădării antidot
Și au rămas, de veacuri, în poveste.

Poveștile de-acum, în mod ciudat,
Lasă privirea doar orizontală,
Și-i orizontu-n ceață, limitat
De viața tehnicist principială.

Se tot afundă mintea de copil
Într-un ocean cu valuri de furtună
De-ajunge ca nebunul la azil
Ce vede-njurătura vorbă bună.

Totu-i blazat, și involut, murdar,
Pus pe tapetul mărfii de vânzare,
În clar consens, habotnic și hilar,
Cu omeasca multă desfrânare.