Antidot la crimă

Acum se spune că se vrea dreptate,
Că e nevoie de mai multe legi
Care să prindă drepturile toate
Fiind așa mai bine lumii-ntregi.

Principii mari se spun că sunt cutume,
Și dreptul vieții pare-a fi caduc,
Oricât vin tehnocrați să ne îndrume
Înspre ieșiri de formă din bucluc.

Se dau nuanțe spusei din Scriptură,
Cu referiri la drepte judecăți,
Ce poate consacra dubla măsură
Ca drept blazon al marii unități.

Un om, de-i omorât, e o valoare
Ce-i stabilită-n mod detaliat
De legi ce spun că locul lui sub soare
Nu poate fi, în mod nedrept, luat.

Și-apar, firesc, destule agravante,
Când toate se urnesc din gând concret,
Chiar dacă par, prin scopuri, impozante,
Sau dau, diverse forme, de regret.

Uciderea e faptă luată-n seamă
Doar pentru omul cert, material,
Mai mult de-atât dreptății îi e teamă,
Să vadă și ce încă nu-i real.

Dar viața-ncepe altfel, fără veste,
E doar un gând, sau semn, nicicând la fel,
Până ce-ajunge să se manifeste,
Așa cum știm lumescul ei model.

Prin lege cei născuți au drept la viață,
Când se vorbește clar despre omor,
Când legile dispar cu totu-n ceață
Negând că omul s-a făcut legiuitor.

Dar dreptul vieții n-are apărare,
E chiar, prin lege, la o parte dat,
Iar indirect e pus sub acuzare
De nu-i de o dorință precedat.

Temei de lege a ajuns plăcerea,
Și tot temei meschinul interes,
Al celor ce se cred că au puterea
De-a crede că li-i totul pe-nțeles.

Prin Ceruri însă sufletele țipă,
Iar pe pământ multe femei nu dorm,
Știind că viața dusă în risipă
Își are preț și prețul e enorm.

Și zi de zi destine sunt curmate,
Dar mult mai mulți, cei nenăscuți dispar,
Geme Pământul abia că mai poate
Văzând spitalul abator murdar.

Cenușa lor ajunsă sevă-n ape
Ajunsă-i azi în toate și în tot,
Doar focul va putea să ne mai scape
Și numai el ne fi-va antidot.