Vara, invers

Vara aceasta mă-nvinovățește,
Mă face vinovat de-al ei coșmar,
Când prinsă de arșițe ca-ntr-un clește
Presimte că-i e rostul în zadar.

Trăiesc dureri de abdicări nedemne
În faptele ce vin ca un mănunchi
Și trag concluzii, că-s născut, pesemne,
Să am și pentru târfe un genunchi.

Mă simt și rău gândind că-s călăuză
Celor ce-și schimbă fața mai mereu
Și-n laude, prin spate, mă acuză,
Că am, oricând, un singur Dumnezeu.

Nu e de-ajuns că vara-mi poartă pică,
De derbedei mă văd mereu blamat
Când mingea la filee îmi ridică
Și cer să fiu din jocuri alungat.

Detest această vreme inumană
Ce pune pe valoare slab accent
Cu scop precis, de-a adânci, în rană
Cuțitul unui cinic accident.

Multe se vor doar simple incidente
Într-un văzduh stelar și decrepit,
Cu urmele de proști omniprezente
Ce fugăresc cuvântul nerostit.

Fac și protest că vara mai există,
Scriu contestații împotriva ei,
Puțin îmi pasă că și ea e tristă
Luată în râs de niște bieți lachei.

Miezul de zi deja e o corvoadă
Ce dă contur absurdului pervers,
Și-i îndeajuns a fi, concret, dovadă
Că toate merg cu fața spre invers.