Caut aiurea prin bibliotecă,
Văd multe cărți... nu-mi vine să mai scriu,
Simțirea să mi-o pun ca ipotecă
Să pot avea, la moarte, un sicriu.
Atras am fost de știință... altă sferă
Ce-i prea văzută bilă de săpun
De cei lipsiți de minima voință
În a privi firescul oportun.
Osia lumii simt că este ruptă,
Motivu-i clar, nici drumul nu e drept,
Iar frânele, alunecând, se luptă
Cu legile ce-i sunt real concept.
Și lumea-mi spune că sunt rupt de toate,
Că important nu este ce-i știut,
E important să știi că nu se poate
Să nu te dai, chiar ca incult, bătut.
Dar chiar și-așa, tot aș mai vrea a face
Greșeala de a ști ce-i un întreg
Chiar dacă, în mod sigur, nu îmi place
Pe ignoranți să vreau să-i înțeleg.
De-aceea caut, caut cu privirea,
Și intru printre cărți ca într-un templu
În care rugăciune-mi e citirea
Ideii ce-i în drept să o contemplu.
Găsind greșeli îmi iau asupră-mi vina
Că nu am timp de-a face corecturi
În fața celor ce, visând lumina,
Caută umbra printre uscături.
Nu văd nicicum o cale de scăpare,
Nici n-am motiv alt drum de a-mi lua,
Un cineva vedea-va, la-ntâmplare,
Cărți ce s-au scris, trăind, de mâna mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu