În ritm hai-hui

Deja-i de mult... Trecutul miez de noapte
Ce se părea, în timp, a fi pierdut,
De fapt ne pregătise pentru fapte
Spre a-ți uita întregul tău trecut.

Eram străini, în vorbe... În privire,
Cum nu știai, citeam ceea ce-a fost,
Și-n orice pas găseam doar amăgire
Și aventuri în căutări de rost.

Chiar te simțeam ciocan și nicovală,
Bătând monezi din trupu-ți renegat,
Căzut, de-atâtea ori, la învoială
Cu cei plecați, hoțește, la vânat.

Nu prea știai ce cale este dreaptă,
Mă așteptai dar nu vroiai să-mi spui,
Simțeai în pântec dorul ce așteaptă
Zvâcnetul clipei și un ritm hai-hui.

În încercarea ta de-ntârziere,
Mâinii-mi, pe coapse, îi făceai un drum
Ca deschizând o poartă, în tăcere,
Să nu mai lase loc de alt acum.

Până în zori, voind măsura-ntreagă,
Timpul l-ai pus a face mărturii,
De cum grăbit a fost, să se retragă,
Grăbindu-te să fugi de bucurii.

Ți-ai vrut acum să-ți ai, în tot, urmarea
Înveșmântării-n haină de concret,
Lăsând în voia sorții întâmplarea
Pe drumul ei, cu pasul ei încet.

Ani au trecut și multe sunt schimbate,
Purtându-mă ca vis zămislitor,
Când pântecul, primindu-mă, se zbate
Voind a fi,-n concretu-i, roditor.