Ecou de nou

Nu știu cum, nu știu de unde,

mă îndeamnă o idee,

Să privesc spre orizontul

ce-i acum doar o scânteie,

Printre umbre, printre raze,

așteptarea o grăbesc,

Să se-nfăptuiască seara

când e dat să te-ntâlnesc.

Despre tot ce-nseamnă clipa

știu deja cu amănunte,

Însă tot nu știu pe unde

se va face-a sorții punte,

Când va fi noaptea întreagă,

și apoi întreaga zi

Pentru gânduri, pentru fapte,

vieții sens de-a dărui.

Voi veni pe drum de seară

când vei fi pe drum spre mine,

Dând umbririlor de veste

că n-au cum ne mai reține,

E deja trecut trecutul,

nu-și mai are nici ecou,

Într-al nopții miez fierbinte

orizontul va fi nou.

Deci, grăbește-te și lasă

orice urmă de-ndoială,

În destine întrebarea

e absurdă și banală,

Sunt deja un gând în tine,

și îmi ești deja un gând,

Simți cu totul mângâierea

flăcării ce-i foc arzând.