Ca să-ți vorbesc nu folosesc cuvinte,
Ochii-mi privind atât de multe-ți spun,
De multe ori nu mai luăm aminte,
Ideile din minte ne supun.
Sânii-ți privesc și știi ce gând mă duce
Spre ce a fost și înspre ce va fi,
Că-mi ești așa reper, când în răscruce
Nu știu să spun ce zori mă vor trezi.
Și ochii-mi cad pe pântec, totdeauna,
Fiindu-mi greu de-acolo să-i ridic,
Tăcând ca nu cumva s-auzi minciuna
Prin care-ncerc altceva să-ți explic.
În vorbe-aș spune multe argumente
Ca să obțin ce cred, convins că vreau,
Punând în joc realități frecvente
Uitând să dau, voindu-mi doar să iau.
De-aș vorbi un fel de eschivare
M-ar trăda că nu vreau să spun tot,
Și ascund, sub semne de-ntrebare,
Că devin și eu, vorbind, robot.
Tăcând mai mult accentele prind viață
Și-n gândul tău mereu se-nsuflețesc,
Iar fapta-mi pune adevăru-n față,
Fiindu-mi clar că, totuși, te iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu