Permanente ținte

E zbatere în lume, peste tot,
Se dă din mâini, și tot mai des din coate,
Un general, universal, complot
Vorbele urii spre știință scoate.

Tot adevăru-i fără de temei
De unii vin și spun că nu le place
Diversitatea marilor idei
Ce-n argumente nu-s nicicum sărace.

Când epoleți pe haine strălucesc,
Sau stau sub haine definind repere,
Doar cei nebuni, zic unii, nu muțesc
Ba chiar vorbesc, deși nu li se cere,

Și-apar oricând acești frumoși nebuni,
Ce nu se tem de închisori și pietre,
Când intră-n rol de gardieni tribuni
Ai focului ce stins se vrea în vetre.

Au arme multe, ce aruncă jar
Sub pașii unor drumuri lunecoase,
Lăsând vederii scene de coșmar
Din casele bogate și luxoase.

Și sunt văzuți de multe știutori
A ceea ce-n secret e pus la cale,
În contra celor veșnic trătitori
Ai crezelor voite mondiale.

Tocmai de-aceea nu-s nicicum doriți,
Și-s surghiuniți spre veșnică tăcere,
Ideilor mărunte-atribuiți,
Numiți și ahtiați după plăcere.

N-au loc de voi, sărmani analfabeți,
Ce tot citiți și-acum abecedare,
Cei ce-s născuți și nu făcuți poeți
De cei ce știu să țipe cât mai tare.