Uitare de efemer

Să fim noi doi, când noaptea și-ntâmplarea
Ne va vesti că suntem cum ne vrem,
Că ne dorim mereu împreunarea
Oricum ar fi, rasplată sau blestem.

Sub geana clipei să-ți presimți dorința
Sânii-ți să-i am percepției motiv
De-a confirma, prin tot ce sunt, credința
Că suntem în consens imperativ.

Când coapsele arzând și tremurânde
Sub palmă-mi se vor face arc boltit,
Cu buzele de-atâta dor flămânde,
Gustul să-ți simt de fruct, acum, oprit.

De teama de a pierde vreme multă,
Să-mi ceri să-ți duci privirea înspre cer,
Să poți să vezi cum gândul meu te-ascultă
Uitând de iluzoriul efemer.

În jocul vieții prinși, fără zăbavă,
Prin profunzimi să trec spre alt tărâm,
Săltând în ritm de val, ca o epavă,
Ca nu cumva opriri să hotărâm.

Să ne lăsăm priviți de Carul Mare
Și dați exemplu gândului curat
Ca neavând opreliști ori hotare
De-a dărui ce nouă dar ni-i dat.

Tu să m-asculți când depăn o poveste
Din deslușirea marelui secret
Al stelelor ce cad fără de veste
Uitând să aibă, de-nălțimi, regret.

Și-așa o altă noapte să se-ntâmple
Cu tot cortegiul marii ei vestiri,
De timpul când ninsorile pe tâmple
Vor fi dovada unei mari iubiri.