Când miroși a rod de seceriș,
Și ia foc, mereu pe prag de seară,
Trupul meu, din trupu-ți, pe furiș.
Focurile noastre ni-s cunună,
Iar în arderi sunt un tot, întreg,
Când, ca-ntr-unul totul se-mpreună,
Și un drum urmărilor aleg.
Te-am știut frumoasă-n primăvară,
Fără-asemănare-ntre femei,
Când visam cedarea ta ușoară
După cum mi-era în obicei.
Trupul tău, cu taine necuprinse,
Doritor știind că sunt să-l gust,
M-a-nvățat să uit idei desprinse
De-al său drum fierbinte și îngust.
Și vei fi frumoasă-n plină toamnă,
Ca o zi egală unei nopți,
Când vei ști că toate te îndeamnă
Să ai soarta strugurilor copți.
Învăța-vei, iarăși, bucuria
Să fii una cu al tău destin,
Tot așa cum bucuroasă-i via
De-a trăi, pe veșnicii, prin vin.
Va veni și iarna... tot frumoasă,
Sub zăpezi și ger, te voi găsi,
Când veni-voi, obosit, acasă
Pașii căutând a-i odihni.
Și vom fi doi oameni de zăpadă,
Copiați, în forme, de copii,
Sau de cei ce încă pot să creadă
Că se pot iubi și pot iubi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu