Necesara noapte

Noaptea-aceasta s-a pornit să treacă
Spre un al tărâm, cu Cerul nou,
Izvorât cândva din piatra seacă
Când și visul își avea ecou.

Va fi toată, ție, drept dovadă,
Ce suntem și ce ne-avem ca drum,
Pentru cum e dat să se-ntrevadă
Când eram doar noi, și-atunci, și-acum.

Multe sunt pierdute în uitare,
Vieți trecute le-au avut model,
C-ar fi ceva nou nu mi se pare,
Doar motivul e acum altfel.

Tu, venind din lumi necunoscute,
Pe poteci cu umbre ca reper,
Pui accent pe vrute și nevrute,
Pe arsura nopților cu ger.

Noaptea-aceasta însă îți e dată,
Ca și formă tot cu iz comun,
Spre a-ți fi o vreme-ndelungată
Adevăr cu sensul oportun.

Nu se va-ntâmpla nici o minune,
Chiar de-ți părea cumva suspect
Că destul de multa-ți pasiune
Se va consuma fără efect.

Fi-vor multe ce vor vrea s-arate
Cine suntem chiar cine am fost,
Câte vieți ne-au fost nedrept luate
De cei muritori fără de rost.

Nu va fi o noapte ca oricare,
Fi-va noaptea marii regăsiri,
Cu-n răspuns la marea întrebare
De puteam, fără de ea, muri.