Te-arătai a cuțit,
Mă simțeai ca o rană,
Eram pururi în goană,
Și mereu obosit.
Mă vedeai odihnit,
Și spuneai că nu-mi pasă,
Că vin noaptea pe-acasă
Oarecum rătăcit.
Te găseam cercetând,
O idee-nțeleasă
Ca și vis ce îndeasă
Miezul nopții în gând.
Tot mereu alergând
Prin nămeții de ceață,
Pe sub munții de gheață
Stăteam morții la rând.
Prea puțin înțeles
Îmi aveam despre viață,
De schimbarea la față
Ce-ți era drum ales.
Părea totul exces,
O eternă urcare,
Ca o simplă-ntâmplare
Condamnând la succes.
Între plus infinit,
Și fireasca urmare,
Ai ales, la plecare,
Să fii vârf de cuțit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu