Faptele ideilor

Vezi, domnisoară, suntem doi damnați,
Cu vrută sau mai mult nevrută vină,
Chiar dacă adevăru-i la lumină,
De mulți netrebnici, totuși, condamnați.

Un terchea-berchea, mult lenevitor,
Ce bărbăția-și are fantezie,
Prin judecăți îți pune-n seamă, ție
Trecutul plin cu taine de omor.

Iar mie, cu invenții ca motiv,
Vine să-mi ceară multă socoteală
O ea ce chiar și la vieții școală
Și-a pus prostia-nsemn definitiv.

În ochii tăi văd lumi ce n-au contur,
Dar și pe ține prinsă de cutume,
Când pun accent cei ce nu-ți spun pe nume,
Rănindu-te cu tonul lor prea dur.

Și ochii-ți plâng și-n altă parte fug,
Cu deznădejdea ultimei speranțe
Într-un decor lipsit de circumstanțe,
Arsă, de dor, pe al dorinței rug.

N-avem ce face, timpul să-l grăbim
Nu vom putea, nu ni-i la îndemână,
Însă absurdul poate să rămână
Într-un trecut pe care să-l zdrobim.

Căci tocmai timpul a făcut altfel,
În contra-a tot ce dat e să se creadă,
Punându-mă poveștii drept dovadă,
Lăsându-te poveștii ca model.

Când faptele pun bază pe idei,
Avem o șansă, o reală cale,
În tot ce-nseamnă clipele reale,
Să fii, simțind, femeie-ntre femei.

Să ne iubim, să fim un clar contur
Fie că-i zi ori miez, târziu, de noapte,
Și regăsiți în tot ce-nseamnă fapte
Ce, prin urmări, sunt fără de cusur.

Suntem, prin vorba lumii, doi damnați,
Dar drumul nostru fi-va prin lumină,
Ne vor găsi, și mai târziu, o vină,
Și fi-vom, împreună, condamnați.