Povestea de istorie

Învingătorii n-au nicicum măsură
Când în istorii gloria-și așează,
Și ca să-și aibă loc de mare vază
Merg, cu motiv, mai mult pe scurtătură.

Cum lacrima nu pot s-o înțeleagă,
Acuză pe învinși de neputință,
Punând în plângeri multă stăruință,
Când vor pe alții-n cursă să-i atragă.

Doar cei învinși mai au simțirea trează,
Știu granița dintre iubiri și ură,
Și nu-n istorii ci-n literatură
Scriu adevăruri care enervează.

Că tocmai adevărul li-i credință,
Și altceva nu pot să mai aleagă,
Din viața lor nu pot să se retragă
Sau să mimize altfel de voință.

Ei nu suportă fala cea neghioabă
A unora ce dau altfel de veste,
Preferă să-i cunoască prin poveste,
Cei care, despre ei, mereu întreabă.

Cei ce-au învins ajung sătui de toate,
Cu totul, ridicarea lor prin sânge,
Peste destin de oameni se răsfrânge,
Uitând de-nvinși, de drepturi respectate.

Iar dacă vor revolte să-i conteste
Un tribunal al forței, plin de grabă,
Pun alte adevăruri pe tarabă,
Ca pedepsirea, lumea, s-o ateste.

Învinșii însă, dreptul de a plânge
Și-l fac și leac și dor de libertate,
Având puteri de-a crede în dreptate
În lupta lor cu împilări nătânge.