Suport de vară

Iubita mea, această vară doare,
Nici nu mai știu de pot să o suport,
Ecranul zilei fix e-n unghiul mort,
Și agățat de razele de soare.

Simt mâinile, zvâcnind, cum se ridică
Spre Ceruri cu instinct de rugăciuni,
Când tu începi să scazi și să aduni,
În calcule ce viața îți complică.

Pământu-ncins e flacără mocnită
Ce dă ideea arderii de tot
Celor ce văd credința un complot
De nu li-i ruga grabnic împlinită.

Pădurile de umbre sunt sărace,
Apar vederii cercetând păreri
Despre trecute și uitate veri
În care umbrei nu avea ce-i face.

Suntem și noi acum loviți de toate,
Tot focul verii pare strâns în noi,
Și tot mai multe planuri și nevoi,
Ne-arată că și mult mai rău se poate.

Fântânile se sărăcesc de ape,
Nu se mai vor la însetare leac,
Vor, de-nsetați, mai repede să scape,
Și, mai ales de cei ce rău le fac.

Tot vin furtuni și plouă cu dezastre,
Și soarele apoi usucă tot,
Când zorii zilei la iveală scot
Esențele nimicniciei noastre.