De când mă știu sunt călător
Fără odihnă și prihană,
Că-s plămădit din drum, și dor,
Și lacrima ce-o simt sub geană.
Călătoresc în lung și-n lat,
Și sunt ca valul și-mi sunt malul,
Trecând cu greu neobservat
De cei ce-mi măsluiesc finalul.
Precum mă știu, și mă știu bine,
Prin zeci de ani fiind trecut,
Am învățat că-mi aparține
Dorința de necunoscut.
De când mă știu sunt doar pe drum,
Nu am odihnă, nici astâmpăr,
Colindător prin nori de fum,
Odihna caut să-mi răscumpăr.
Colind pe-ngustele poteci
Ce sunt urcuș până la stele
Lăsându-mă să fiu, pe veci,
Răscrucea gândurilor mele.
Și nu e zi, nu e nici noapte
Să stau măcar o clipă-n loc,
Drumul îmi e îndemn spre fapte
Făclie, flacără și foc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu