Confuzie de dar și har

Eu haruri n-am... Nu pot citi în stele,
Nici pe departe nu-l clarvăzător,
Sunt doar un om, un simplu muritor,
Și sunt dator doar gândurilor mele.

Sunt amalagam de simțuri și știință,
Știu să traduc doar ceea ce-mi explic,
Chiar de cunosc, mi-e greu să mă implic
Mistificându-mi boarea de credință.

Nu știu în Cer cum s-ar putea ajunge,
Pe cei ce pot i-ascult pe drept mirat,
Că, recunosc, eu nici n-am încercat,
Știind că mulți ar vrea să mă alunge.

Nici n-am prea multă ținere de minte
Când alții-mi spun ce-ar trebui să-nvăț,
De carte sunt tentat întru dezmăț,
Plăcut fiind că-n ea găsesc cuvinte.

Nu pot să vindec nici un fel de boală,
Când cauza nu pot să o găsesc,
Că nețintind nu știu de nimeresc,
Sau de lovesc o țintă fadă, goală.

Eu știu să scriu, dar nu scriu de la mine,
Ceea ce scriu aud parcă șoptit,
Dacă-s atent și-i timpul potrivit
Și tot ce-i zis doar către mine vine.

Mai știu să iau, la tot ce văd, aminte,
Să trec prin filtrul propriei gândiri,
Ca de vorbesc să nu fac denumiri
Vorbind, ca fariseu, de cele sfinte.

Știu să descopăr sensul unor taine
Fără abstractul gândului meschin,
Banalizând concretul rost divin,
Punându-le să-mbrace alte haine

Punând ce-i rău sau bine în balanță,
Nu prea mai știu ce-nseamnă har sau dar,
Dar totuși cred în dar și cred și-n har.
Mereu declar, mizând pe relevanță.