Retrograzi în primăvară

Venită-i, iată, primăvara,
Gonește iernile din noi,
Se prelungește-n noapte seara
Și norii iarăși ne-aduc ploi.

De-atâta ger și viscolire
Am cam uitat să mai trăim,
Și doar crâmpeie de-amintire
Ne-a mai ținut cinstiți să fim.

Chiar iarna, se vorbea, că-nșeală
Pe cei ce albul îi iubesc,
Lăsându-se de-a dreptul goală
În zile de festin lumesc.

Ninsoarea veche, de-altădată,
Ne-am prins-o noi între idei,
Dar nu mai e nici ea curată
Și nu mai are nici temei.

Noi suntem fără de prihană,
Ne spunem fără să gândim,
Că n-avem nici un semn de rană,
Mințindu-ne, când ne mințim.

Nimic, se pare, nu contează,
Nici ce e greu și nici ce-i ușor,
Și rana-n vise sângerează
Pierzând speranțele de dor.

De-ar fi să fie, ca tăgadă,
Un gând în sensul lui ascuns,
Dat îi va fi să se decadă,
Fiindu-i cerul clar răspuns.

E primăvară iar, deja-i venită,
Dar iarnă încă e în noi,
Și minte, minte că-i grăbită,
Mințindu-ne pe amândoi...