Imposibil altul

Cum să îmi schimb destinul?

De ce aș vrea s-o fac?

Eu știu că-i doar o ciornă

a vieții viitoare,

Deși el azi mi-e viața

ce o trăiesc ori zac,

Fiind, precum zic unii

la justa mea valoare.

Oricât mă pun în umbră

văd tot același punct

Și-același prag de treceri

spre lumi necunoscute,

Așa că n-am motive

să fiu, să par disjunct,

Punând accent pe sensuri

de gând contrafăcute.

Dorințe mi-au fost multe

și-i drept și azi le am,

Cele din zori de ziuă

și cele de cu seară,

Dar n-am trăit prin ele,

și nu m-au pus în ham,

Să-mi satisfac plăcerea

în forma ei vulgară.

În lamentări de formă

nu pot să mă așez,

Ca să arăt spre lume

că rana-mi sângerează,

Lumea oricum privește

spre coajă, nu spre miez,

Și, fără să îi pese,

orice interpretează.

Nu vreau să-mi schimb destinul,

și parcă-i prea târziu

Pentru o altă formă

sau pentru altă cale,

Această biată ciornă

cu totul am s-o știu

În următoarea viață

ce dă deja semnale.