Refuz de singurătate

Să lăsăm singurătatea,

dacă vrea să ne aștepte

Într-o margine de lume,

unde noi nu avem drum,

Și să ne-avântăm în viață,

ce-și dorește să ne-ndrepte

Drumul ce, în rătăcire,

s-a lăsat ascuns în fum.

Să trăim intens, năvalnic,

o plăcere ce inundă

Fiecare vis al clipei,

clipa fiecărui vis,

Ca să definim prezentul

ca și ultimă secundă

Ce adună-n ea esența

viitorului prezis.

Să avem și nopți, și zile,

pline de porniri în taină,

Într-un sens în care nimeni

nu le va găsi motiv,

Ca să punem plictiseala

într-un rol de nouă haină

Apărându-ne de zelul

pasului alternativ.

Dezgoliți și enigmatici,

să ne oglindim în lună,

Când va fi noaptea să știe

că e prag de calendar

Și, când își va vrea sfârșitul

să ne afle împreună,

Dându-ne, pe drept, un nume

cu nuanță de hotar.

E firesc să ne permitem

să avem un pic din toate,

În tandem cu nebunia

ce-am păstrat-o între noi,

Când mai toți spun: "Imposibil!",

ea ne spune că se poate,

Că orice este posibil

când într-unul trăiesc doi.