Îndemn de nume

Ceva îmi spune să îți dau un nume
Pe care să nu-l spunem nimănui,
Doar când va fi să-mi fii o-ntreagă lume,
Fără de temeri, orișicui să-l spui.

De unde să îl iau nu îmi prea pasă,
Nici cum va fi când fi-va să-l rostesc,
Știu doar că el va face bună casă
Cu adevărul gândului lumesc.

Acum nu știu cum va fi dat să fie,
Din care faptă brusc se va porni,
Poate va fi din pură fantezie
Sau dintr-al vieții pas de zi cu zi.

Cum tot am zis, nu azi, de multă vreme,
În calea mea ai să apari curând,
Ieșindu-ți din tiparul cu dilene,
Momentul întâmplării ascultând.

Nu-i hotărârea mea, nu am de-a face
Cu visele ce caută-n deșert,
Dar acceptarea-i clară și, în pace,
Pot să iubesc, să iert și să mă iert.

Alegerea nu-mi este la-ndemână,
Din ce alege este cert că n-am,
Știu însă că ideea se îngână
Cu vechi povești ce mai demult le-aveam.

Vise aveai și spus-am despre ele
Că-n doi vom face pas hotărâtor
Când în privire-ți ochii-mi vor fi stele
Și adevăr mereu nemuritor.

Atunci va fi să știi că ai un nume
Ce defini-va fapte și idei,
Și îți va fi, cu-ntreg temei renume,
Ca unică-ntr-o lume de femei...