Regăsire în firesc

Firescul vieții nu se dă învins
De temeri și de-a lumii-nvățătură
Fiind, prin ce e el, mereu convins
Că doar iubirea-și are ca măsură.

Din tot ce-și are, vis sau amintire,
Nu poate crede-n treceri fără rost,
Fără-a-și dori o clipă de-mplinire
Într-al simțirii tainic adăpost.

E greu de spus că vremea a trecut,
Că tot ce a trecut nu mai revine,
Punând accent perfid și absolut
Pe tot ce pare urmă de ruine.

Nu-i cu putință maxima negare
A tot ce iese, logic, din tipar,
Fugind mereu de orice întâmplare
Predispunând o trecere-n zadar.

Acum îți scriu și scrisu-mi are rost
De-a pune-n echilibru o balanță
În care-ai pus trecutul ce ți-a fost
Un pas ce nu mai are relevanță.

Argumentații n-am de ce să fac,
Ne suntem noi, în sine, argumente,
Trăind un timp al vieții prea sărac
În clasice și omenești momente.

Nu m-acuza că vreau ce e firesc,
Firescul stă și-n propria-ți dorință,
De vină-i doar destinul omenesc
Ce dat ne e spre mare folosință.