E timpul, domnișoară...

Din firescul unui gând,

Lianei

E timpul, domnișoară, de schimbare,
De-ați fi idee vieții în altfel,
Trecând din necuprins, prin sublimare
În ceea ce, de-o viață-ți ai model.

Pășim pe puntea marilor suspine
Coroborând, firește, ce avem,
Încrezător fiind mereu, în tine,
Când dar și împlinire ne avem.

Cu mult mai mult va fi, vor fi de toate
În alt contur de început de an
Când calendarul va fi semn că poate
Să pună punct final trăirii-n van.

Un singur pas, surprins de renunțarea,
Într-un anume fel la ce-i firesc,
Va defini, cu sens deplin schimbarea,
Și referința ta în plan lumesc.

Vom trece praguri înspre miez de noapte
Călăuziți de dorul de simțiri,
Dând tu nuanțe omeneștii fapte
Înspre concretul marii împliniri.

Din primăvară până înspre toamnă,
Vei fi și definire și simbol
Al sensului de-a fi nu simplă doamnă
Ci chiar femeie într-al vieții rol.

Acum scriindu-ți, ție, domnișoară,
Vestea ți-o dau, dar nu mai spun nimic,
Ca tu s-alegi acea întâie seară
Grăbindu-ți pasul ori făcându-l mic.

Însă e timpul să devii simțire
Într-un concret complet și absolut,
Prin regăsirea-n vestea de-mplinire
La ceas numit, de alții, timp trecut.