Tăcerea prin uimire

Ce sa mai zic?... O lipsă de cuvinte
O simt așa cum nu am mai simțit,
Că lumea se tot minte și tot minte
Și-aduce rugi doar unui chip cioplit!

Sunt peste tot dezastre și conflicte,
Și-apar idei ciudate din senin,
Când tot mai mulți se tem să dea verdicte
Vorbind de vremuri ce în grabă vin.

Se încălzește brusc și-apoi se arde
Tot ce-i al umbre definit motiv,
De-ajung să cadă marile stindarde
Ce-aveau măcar efectul preventiv.

Și-apoi se-ngheață focurile-n vetre
Nemaiavând un rost, măcar un rol,
Că doar prin ger se cred crăpate, pietre
Ce-s aruncate-n lipsă de control.

Din ploile ce nu mai au oprire
Valul se face chiar nimicitor
Fără idei de bruscă răzgândire
Când apele își mută matca lor.

Văzute-s toate, dramele-s prezente
Într-un decor parcă-nadins schimbat
De gravele erori adiacente
Gândirii-n dualismul nuanțat.

Unii privesc dar nu știu ce arată,
Alții se tem să spună ce-i văzut,
În libertatea prea dorită deșănțată,
Cu tentă de consens substituit.

Eu nu mai zic nimic, nu am ce zice,
Rămân tăcut, de multe ori uimit,
Deși mă simt dezastrului complice
Și nici cuvântul nu mi-i potrivit.