Acum sărac

Sunt om sărac, dar știu ce o să fie
Mai de curând decât ar fi crezut,
Și va fi dat să fie și văzut
Cum sărăcesc de-această sărăcie.

Acum trăiesc în umbra unei clipe
Ce s-a pierdut în stranii rătăciri,
Lăsându-mă dedat prea mult risipei
De-a accepta un trai din amintiri.

Din vorbă-n vorbă am uitat de mine,
Până-am ajuns de vise văduvit,
Uitând să știu că rolu-mi aparține
Și nu pot fi, nicicum, înlocuit.

Am mers vorbind, sedus, de o minune,
Fără să văd că-n jur e doar un gol
Ce se voia a fi perfecțiune,
Sub mantia-i de simplu staniol.

Dar între timp s-au dezvelit mistere
Pe praguri ce în față mi s-au pus,
Când marile sentințe efemere
M-au obligat să văd și-n jos, și-n sus.

Reperul clipei nu mai vrea să tacă,
Și nici pe mine nu mă vrea tăcând,
Redute invincibile atacă,
Contraatacul fricii deturnând.

Din tot firescul cărților pe față
Am înțeles în față să privesc
Trezindu-mi zorii dis de dimineață
Și-al clipei rost doar eu să-l definesc.

Acum sunt doar sărac, cu lipsuri multe,
Iar de-aș vorbi, aș spune ce-am pierdut,
Dar cum prea mulți ar vrea să și asculte,
Mă pierd de amintiri și de trecut.