Iarna prin munți

Acum în munți e iarăși

zăpada foarte mare,

Și i-a cuprins pustiul

luminii din amurg,

Pâraiele-nghețate

pe dedesubt se scurg,

Uitând pentru o vreme

de-a lumii frământare.

În albul fără margini

nimic nu are viață,

La cerurile sterpe

din sobe urcă fum,

Nici vântul nu adie

și nimeni nu-i pe drum,

Dar frigul se-ntețește

punând pe toate gheață.

Drumarii mai așteaptă,

sub semn de întrebare

Pun vestea despre moarte

și-alunecări în gol,

Nu își găsesc motivul

de-a ține sub control

Stihiile naturii

și-a lumii preumblare.

Alunecă și pasul,

alunecă zăpada

Alunecă și norii

trecând pe sub lumini,

Știindu-și bine rostul,

de vestitori divini

Ai jocului de umbre,

ce-nlătură tăgada.

Pasul în ger troznește...

Și tot cu greu se vede

Cum urmele de viață

sub promoroacă pier

Făcând ușor dovada

că totu-i efemer

Oricât de multă-i munca

în care lumea crede.

E iarnă plină-n munte,

și multă-nzăpezire,

O iarnă ce arată

că mulți deloc n-o știu,

Și-arată că venirea-i,

devreme ori târziu

Nu-i doar o întmplare,

lipsită de menire.