Rătăcit și dispărut

Iubita mea... mi-a dispărut ideea,
S-a rătăcit prin gândul meu profund,
Știu doar că-n ea erai chiar tu, femeia
Ce n-apărea decât în plan secund.

Și clipa a rămas cu totu-n ceață,
Nu-și are nici trecut, nici viitor,
Poate-ai plecat cu ea de dimineață
Iar eu, în inventar, o am decor.

Ai să mă cauți... Nu accepți că mâine
N-am să mai fiu ce astăzi ai fi vrut,
Și-am să pornesc alt drum, de-i rău sau bine,
Gonind în umbră umbre din trecut.

Și n-am să cânt doar cântece de luptă,
Nici n-a să fiu ce n-aș fi vrut să fiu,
Dar am să scriu chiar cu o pană ruptă,
Chiar ție, nu-i exclus, am să-ți mai scriu.

Iubita mea... mi-am rătăcit privirea
Prin nu știu ce cotlon cumva umbrit,
Tot căutând, anapoda, iubirea,
Printr-un tărâm de lume părăsit.

Prin vechituri vândute la grămadă,
Cu ochii, multă vreme am umblat,
Și-am observat că nu mai văd, pe stradă,
Decât un mers absurd și disperat.

Ai să revii... N-ai să te poți abține,
Să nu mă-ntrebi de-i cald sau de e frig,
Ori să accepți că altfel îmi e bine
Și nici n-am vise-n care să te strig.

Va fi să stri oricum, chiar la-ntâmplare,
Fiindu-mi concurent și adversar
Că lumea-i mică, nu-i deloc prea mare
Și adevăru-i, totdeauna, clar.

Iubita mea... îmi este dor de tine,
Ce de demult și cea de până ieri,
Dar întâmplarea știu că-i spre mai bine,
Și vreau să cred că bine-ți vrei și speri.